Ar fi „cumva penibil” să fie introduse cele mai noi tehnologii în școli, în timp ce toaletele rămân în afara clădirilor.- Daniel David – Ministrul Învâțământului
”Am reuşit să prindem în bugetul din acest an toate unităţile şcolare care încă aveau probleme cu unităţile sanitare. În formula metaforică, să spun aşa, erau şcolile cu toaleta în curte.
Am vrut să încheiem problema asta odată, fiindcă mereu susţineam diverse şcoli, după aceea apăreau altele. Am cerut inspectorilor să facă o analiză foarte riguroasă să ştim exact câte sunt, după aceea am solicitat buget, Hotărârea de Guvern a trecut astfel încât din acest moment mă aştept ca din toamnă, cel târziu din primăvara anului viitor, să nu mai avem această problemă”
Aseară, joi (10.04.2025) Ministrul Învățământului a avut o intervenție pe Facebook în care a adus în discuție problema toaletelor insalubre din curtea unor școli din mediul rural.
