În multe comune din România, funcția de primar a depășit, în practică, limitele legale și morale ale unei administrații democratice. Deși, teoretic, primarul este un slujitor al cetățenilor și un administrator al interesului public, în realitate, unii edili se comportă ca niște „stăpâni” absoluți ai localităților, transformând instituțiile publice în feude personale.
Subordonarea angajaților – o strategie de fidelizare toxică
Una dintre cele mai frecvente practici prin care primarii își asigură obediența funcționarilor publici din subordine este acordarea discreționară a sporurilor, gradațiilor și promovărilor. Deși legislația prevede criterii clare pentru aceste beneficii salariale – performanță, vechime, studii, competență – realitatea din teren arată altceva.
În multe cazuri, funcționarii care nu se aliniază „liniei primarului” sunt marginalizați sau chiar penalizați, în timp ce angajații loiali – indiferent de competență – sunt recompensați generos. Astfel, se construiește un aparat administrativ bazat nu pe profesionalism și merit, ci pe obediență și clientelism.
Gradații pe pile, nu pe merite
Gradațiile de vechime sau promovările în funcție sunt adesea folosite ca instrumente de control. Există numeroase cazuri în care persoane apropiate primarului sau chiar rude ale acestuia sunt avansate în mod accelerat, în detrimentul altor angajați mai bine pregătiți. Aceste „recompense” vin la pachet cu tăcerea și loialitatea – un preț mic pentru liniștea edilului.
Mai grav este faptul că, în unele situații, primarii nu doar că decid discreționar, dar o fac într-un mod lipsit de transparență, fără respectarea procedurilor legale sau fără o documentație justificativă solidă. Astfel, primăriile devin structuri opace, în care criteriile profesionale sunt înlocuite de criterii personale sau politice.
Sporuri cu dedicație
În multe comune, angajații „favoriți” beneficiază de sporuri de condiții vătămătoare, sporuri de confidențialitate sau sporuri pentru proiecte europene – indiferent dacă îndeplinesc sau nu cu adevărat condițiile. Deși Curtea de Conturi semnalează adesea aceste derapaje în rapoartele sale, sancțiunile sunt rare și simbolice.
În schimb, cei care îndrăznesc să vorbească, să conteste sau să refuze compromisuri sunt rapid izolați. Transferurile abuzive, blocarea promovărilor sau tăierea sporurilor sunt doar câteva dintre formele de represalii subtile, dar eficiente.
Consecințele – o administrație paralizată
Această formă de „dictatură locală” are efecte grave asupra funcționării instituțiilor publice. Profesionalismul este înlocuit de servilism, inițiativa este descurajată, iar cetățenii rămân privați de servicii publice de calitate. În plus, frica de a deranja „stăpânul” blochează orice tentativă de reformă sau transparență.
Ce e de făcut?
Controlul excesiv al primarilor asupra angajaților poate fi limitat doar prin:
- Întărirea mecanismelor de control administrativ și financiar (Curtea de Conturi, ANFP, Agenția Națională de Integritate).
- Protecția reală a avertizorilor de integritate, astfel încât funcționarii care semnalează abuzurile să nu fie pedepsiți.
- Transparență totală în acordarea sporurilor și promovărilor, cu publicarea criteriilor și punctajelor.
- Educație civică și implicare a cetățenilor – primarul este un administrator ales, nu un lider absolut.
Până atunci, în multe comune din România, primăria va rămâne nu o instituție publică în slujba cetățenilor, ci un instrument de putere personală, unde criteriul suprem nu este competența, ci loialitatea față de primar.
Investigațiile noastre au arătat că și în cadrul primăriei Gura Vitioarei, există astfel de practici iar obediența funcționarilor în executarea ordinelor date de primar merge uneori până dincolo de limita normelor, în special în aplicarea clientelară a legii.
