În Comuna Gura Vitiorei, unde timpul pare să fi încremenit într-un amestec de nepăsare și cinism, există o rețetă infailibilă pentru „promovarea culturii”: renovarea unui cămin cultural în care cultura este un simplu cuvânt decorativ pe frontispiciu.
Identificarea ruinei potrivite
Alege un cămin cultural prăbușit de vreme, folosit în ultimele decenii exclusiv pentru nunți, parastase și ședințe de partid. Nimeni nu va pune întrebări incomode. În fond, cine poate fi împotriva „investițiilor în cultură”?
Pasul 2: Proiectează o renovare „grandioasă”
Întocmește rapid un deviz de lucrări, unde fiecare balama de ușă costă cât o sculptură Brâncuși. Adaugă expresii care sună important: „reabilitare termică”, „modernizare funcțională”, „optimizare acustică” — chiar dacă în realitate schimbi doar câteva becuri și dai niște var pe pereți.
Pasul 3: Găsește o firmă de casă
Nu te încurca cu licitații serioase. Trebuie o firmă „agreată”, preferabil cu zero experiență în domeniul cultural, dar cu relații excelente în primărie( de exemplu, una folosită de comunele vecine, care au primarul din același partid politic). Lucrarea va întârzia, calitatea va fi îndoielnică, dar banii vor ieși la timp și fără dureri de cap.
Pasul 4: Asigură „evenimente” pentru decontare
Organizează o inaugurare fastuoasă: un sobor de preoți și poate o „piesă de teatru” jucată de elevii din sat, fără costume, fără decoruri, fără public. Fă multe poze! Pune-le pe Facebook și în gazeta fondată de primar și distribuită de poliția comunitară. Bifează „activitate culturală”.
Pasul 5: Revenirea la normal
După tăierea panglicii, căminul își reintră în drepturi: pomeni electorale, ședinte de partid, loc de distribuție a jutoarelor sociale. Nimeni nu va întreba de ce nu se joacă piese de teatru și de ce nu există nici măcar o bibliotecă care ar putea atrage fonduri europene .
Pasul 6: Pregătește următorul proiect
Cultura nu se oprește aici! În cinci ani, propune „modernizarea instalației electrice” sau „repararea acoperișului afectat de intemperii” (deși acoperișul e nou). Și iar: bani publici, contracte aranjate, poze false, zero cultură.
Ce sunt , de fapt, căminele culturale?
Căminele culturale din sate sunt, în teorie, spații comunitare destinate activităților culturale: spectacole de teatru, proiecții de filme, concerte, cursuri, biblioteci, expoziții de artă, seri de dans popular, ateliere educative pentru copii sau adulți.
În practică, în multe locuri din România rurală, ele au devenit altceva:
- Saloane de nunți și botezuri — principala funcție în realitate;
- Săli pentru pomeni și parastase;
- Locuri de campanie electorală — mitinguri, întâlniri cu alegătorii, „întâlniri de lucru” în ajun de alegeri;
- Depozite — în sate depopulate, multe cămine zac abandonate, prăfuite, folosite pentru a depozita mobilier vechi, decoruri sparte sau material electoral.
Inițial, când au fost construite (mai ales în perioada interbelică și în timpul regimului comunist), ele aveau un rol real: erau printre puținele locuri unde cetățenii aveau acces la cultură organizată. Se țineau acolo:
- Serbări școlare;
- Recitaluri de poezie;
- Ansambluri folclorice;
- Proiecții de filme aduse cu caravana cinematografică;
- Campanii de alfabetizare sau de educație civică.
După 1990, odată cu degradarea instituțiilor culturale din mediul rural și depopularea satelor, multe cămine culturale au ajuns în paragină sau și-au pierdut funcția.
Totuși, pe hârtie, în fiecare sat încă există un „cămin cultural” — și uneori sunt și renovate cu fonduri publice, deși evenimentele culturale propriu-zise lipsesc aproape complet.
În concluzie, dacă vrei să îți bați joc de ideea de cultură și să transformi fondurile publice într-un ATM personal, nu ai nevoie de talent. Ai nevoie doar de tupeu, relații și respectul profund pentru… nimic.
Cultura adevărată? Ei bine, cultura adevărată poate să aștepte. Sau să moară în liniște, sub un tavan proaspăt vopsit.
