În România administrației locale moderne, unde transparența este o virtute… mimată, punerea în dezbatere publică a hotărârilor de Consiliu Local a devenit un sport de performanță. Nu neapărat pentru cetățeni, ci pentru funcționarii care reușesc cu măiestrie să respecte litera legii, fără a-i atinge vreodată spiritul.
Iată pașii clasici pentru o consultare publică perfect inutilă, o bijuterie de birocrație în care participarea cetățenilor este doar un decor de fundal, la fel de important ca florile de plastic din sala de ședințe.
Pasul 1: Publicăm anunțul. Sau cel puțin îl îngropăm.
Ce e mai transparent decât un anunț postat pe o pagină a site-ului primăriei îngropat între altele, pe o pagină plină cu text greu lizibil și de roboți, într-o zi de vineri, la ora 16:53? Cine vrea, să caute. Cine nu, să stea în banca lui. Cel mai important este să nu se dea amănunte.
Pasul 2: Termenul de feedback – o fugă contra cronometru
Consultarea publică e un fel de loterie cu cronometru. Termenul legal de 10 zile devine un joc de-a v-ați ascunselea: fie zilele curg în weekenduri și sărbători, fie proiectul apare pe site când deja jumătate din termen s-a scurs. Dar nu-i nimic, cine vrea cu adevărat să se implice… își ia liber de la job, își ignoră copiii și se apucă să descifreze PDF-uri scrise cu font Times New Roman 8, margini tăiate și un limbaj demn de Kafka.
Pasul 3: Cum să ignori elegant orice opinie
Dacă totuși vreun cetățean curajos trimite o opinie – sau, mai rău, mai multe! – se aplică regula de aur a administrației: „Am luat act”. Această formulă magică anulează orice conținut, idee sau nemulțumire. Nu contează că omul a argumentat cu legi, planuri urbanistice sau bun-simț – proiectul merge înainte ca și cum nimic n-ar fi fost.
Pasul 4: Raportul de consultare – hârtia suportă orice
Cireașa de pe tort: raportul de consultare publică. Un document steril, în care se menționează cu mândrie că „s-au primit X observații”, urmat imediat de constatarea că „nu au determinat modificări ale proiectului”. De obicei, X = 0. Nu pentru că n-ar fi cetățeni nemulțumiți, ci pentru că nu știau că există proiectul. Transparență prin opacitate.
Pasul 5: Totul merge ca uns
După toată această regie impecabilă, hotărârea se votează fără emoții. Practic, dezbaterea publică a fost un pit stop birocratic între două decizii deja luate. Dar bifăm! Pentru că așa cere legea. Nu contează că nimeni nu a participat, că feedback-ul a fost ignorat, că proiectul afectează mii de oameni. Important e că am respectat procedura.
Concluzia?
Consultarea publică în Gura Vitioarei e ca o ușă trasă între deschis și închis: se cheamă că e deschisă, dar dacă vrei să intri… te lovești de ea. Totul e să pară legal, civilizat și… participativ. Doar să nu deranjăm decizia deja luată.
Exemplu Practic:
”Anunt propunere spre dezbatere publică a proiectului de hotărâre privind aprobarea prelungirii, prin act aditional, a contractului de inchiriere nr.1-09.04.2020 incheiat intre Consiliul Local Gura Vitioarei si Razavan Madserv SRL si a contractului de inchiriere nr.1830/03.05.2005 incheiat intre Consiliul Local Gura Vitioarei si Zurli International SRL”
Dacă aveți curiozitatea de a vedea acel contract pe marginea căruia se lansează dezbaterea publică – surpriză – n-o să-l vedeți. El nu apare nicăieri, nu se pot verifica condițiile contractuale, sumele încasate de primărie, drepturile și obligațiile celor care închiriază și multe alte detalii care ar trebui aduse în dezbaterea publică. Nu e cazul la Primaria Gura Vitioarei.
LATER EDIT:
În mod miraculos, odată cu apariția articolului, s-a găsit și textul Hotărârii de Consiliu Local. Totuși, detaliile esențiale – cum ar fi cuantumul chiriei sau informații despre posibilitatea organizării unei licitații publice în cazul în care, Doamne ferește, ar mai exista și alți doritori – par să fi fost rătăcite pe drum. Deși, ce să vezi, legea chiar prevede așa ceva.
